Sălătruc

Sălătruc

marți, 26 august 2014

Mumă pentru unii, ciumă pentru restul

Nepotismuleste unul dintre cele mai vechi cuvinte din lume. Îşi are originea în latinescul ,,nepos", ,,nepotis" şi îl regăsim din antichitate până în modernitate. Acest fenomen social a început să fie remarcat şi evidenţiat însă în evul mediu, când tot mai mulţi papi îşi favorizau nepoţii şi alte rude apropiate, cărora le acorda oficii şi funcţii importante.

Aşadar, nepotismul presupune înconjurarea indivizi înrudiţi genetic sau foarte apropiaţi, în detrimentul celor care îţi sunt străini.

Şi să ne aruncăm acum o privire sumară asupra ţării. Oare câţi funcţionari publici şi-au găsit un loc călduţ într-o instituţie a statului datorită performanţelor? Dar la jandarmi credeţi că ajung cei care merită, cu adevărat, să poarte această uniformă? În teatre, actorii sunt aleşi în funcţie de talent şi capacităţi? Oare jurnaliştii sunt promovaţi datorită realizărilor profesionale?

Răspunsurile, sunt sigur, le-aţi constatat pe propria piele de foarte multe ori. Mai ales atunci când vă izbiţi de-o nedreptate şi cţnd cereţi ajutorul constataţi că tocmai cel ce-ar trebui să vă ia partea, vă stă împotrivă.

Scârţi şi sături de tot, plecaţi spre casă şi vă gândiţi ,,ce lume mizerabilă şi coruptă". E trecut de ora 18:00 şi realizaţi că nu mai aveţi pâine, aşa că-l sunaţi pe prietenul de la magazinul din colţ şi-l rugaţi să vă oprească o franzelă, doar una e de-ajuns. În tramvai, vine controlul, şi realizaţi că nu aţi luat bilet. Vă scuzaţi şi rugaţi frumos să vă ierte, explicând că aveţi doar 5 lei  Atunci vă sună telefonul, iar cel mai bun prieten vă roagă să-l ajutaţi şi să-i intermediaţi o întâlnire cu directorul, care vă e prieten.

Într-un final, acasă, puneţi pâinea pe masă, fericit că aţi scăpat de amendă cu doar 5 lei şi mulţumit că v-aţi ajutat prietenul.

În altă parte a oraşului, un om mănâncă ciorba fără pâine, pentru că a ajuns prea târziu la magazin şi se gândeşte cum va plăti amenda de 100 de lei, în condiţiile în care nu se poate angaja, pentru că directorul nu e niciodată de găsit....

luni, 25 august 2014

Reporterul


E o iarnă cruntă, un vifor în toată regula stârnit parcă din blestemele strămoşilor duşmani. Crivăţul urlă afară, şuieră ca un nebun printre pomi şi blocuri şi ce case au curajul să-i mai stea în cale. E atât de frig încât şi privirea ţi-e teamă să ţi-o arunci afară, ca nu cumva viforul să ţi-o îngheţe.


Te cruceşti, te bucuri că ai o casă călduroasă şi te linişteşti ştiind că stihiile poţi să le încui afară. Aşa că te aşezi comod pe canapea. Deschizi televizorul şi vezi ecanul alb. Vezi un viscol năprasnic şi...mai vezi ceva negru, ce se mişcă acolo, printre troiene. Îţi mijeşti ochii, dai un pic mai tare, te mai uiţi odată la textele de pe ecran, şi de-odată apare - e un om, de zăpadă ai putea spune. Ar un microfon în mână, se chinuie să respire, explică despre nenorocirile provocate de zăpadă, mai face un pas-doi, se afundă în zăpadă, se chinuie să iasă, viscolul îl plezneşte fără milă peste faţă, dar el, petru că în direct, continuă să vorbească, este coerent, şi mai ales explică totul corect şi concret.

El este reporterul! Omul care se duce în locul de unde fug oamenii. Cel care îşi lasă acasă familia şi prietenii pentru a relata tuturor despre străini şi problemele acestora. Programul lui a început luni, la ora 07:30 şi nu s-a mai încheiat niciodată. Revelionul, Paştele sau Crăciunul sunt ştiri pentru el, nu sărbători cu familia şi prietenii. Weekend-ul e doar o zi în care are mai puţini şefi pe cap. A fost părăsit sau s-a despărţit de atât de multe ori, încât o relaţie care trece de 2 luni e similară cu o căsătorie.

Şi da, are şi mamă are şi tată, dar pe care îi vede de vreo 2 ori pe an, dacă are noroc. A ratat de atâtea ori zile de naştere importante, ale persoanei iubite, ale copiilor, ale celor mai buni prieteni, ale unor oameni faţă de care are o datorie morală uriaşă. De ce? Pentru că avea o filmare, o transmisiune în direct, undeva, cineva în ţara asta făcuse ceva ieşit din comun, iar el, reporterul, s-a dus să facă public totul. Nu se putea duce altcineva? Ba da, dar el este reporter şi nimeni altcineva nu putea face acea transmisiune mai bine decât el.

Acesta este omul pe care îl întâlniţi pe stradă, pe care îl huliţi uneori, doar pentru că are un microfon de o anumită culoare. Aceasta este persoana pe care o întâlniţi pe stradă şi căreia refuzaţi să îi răspundeţi la 2-3 întrebări scurte, motivţnd că ,,nu aveţi timp". Acesta este individul către care îl vedeţi pe stradă şi îi spuneţi că ,,este un mincinos şi un nenorocit, că aşa sunt toţi jurnaliştii".

Iar el, reporterul, zâmbeşte, vă mulţumeşte, acceptă palmele şi sudalmele, şi merge mai departe. Iar seara, când ajungeţi acasă, după o zi lungă de muncă şi deschideţi televizorul, îl descoperiţi acolo, în direct, relatând despre o crimă, o inundaţie, un accident, un incendiu, o hoţie, etc etc etc

Pentru că el, reporterul, a decis să-şi pună propria viaţă în slujba unui ideal...

vineri, 22 august 2014

Tabloul jurnaliştilor

Condeiul jurnalistului e-nvăţat să taie. E trecut prin lupte grele, cu pixuri autoritare ce au prins rădăcini la stat, cu stilouri experimentate de la vreun senator sau deputat, cu maşini de scris chiar, de la jude şi primar. Se luptă şi cu gloanţe, săbii şi pumnale de la bande criminale. Nu e nebun, nici prost, nici de viaţă nu-i e silă, ci e lupta ce-a ales el să o poarte în nume propriu, ori cu poporu-n spate.

Dar vremurile atât de rău s-au tulburat, încât condeiul nu mai scrie, ci pătează foaia de hârtie pe era cândva aşternut, cu trudă şi migală, adevărul adevărat. Citind cuvintele-nveninate, privind pe cei crucificaţie şi hranindu-ne setea de cunoaştere cu otrava intereselor meschine, ajungem să ne blestămăm şi prietenii şi fraţii. Pentru că acolo unde e alb, ei ne spun că este gri, iar unde-i negru toată ziua, ne spun că-i tot un fel de gri. Deci, depinde cum convine la nobila împărăţie.

Şi uite-aşa condeiul, ce sta pavăză cândva, ca un dulău, la poarta Societăţii, e azi doar un obiect destinat publicităţii. Iar cei ce-l mânuiesc ca armă, jurnaliştii adică, însufleţiţi probabil de o dorinţa nebună să schimbe lumea, să o facă mai bună, sfârşesc fără tăgadă, spânzuraţi într-o ramă...cea a foştilor colegi.


Peniţa însângerată

Jurnalistul e un pictor al cuvintelor,
Ce din alaiul vorbelor alege
Potriveala cea blajină pentru o ureche fină
Şi dojeana bărbătească pentru fapta mişelească.

Scaldă a sa peniţă, dulce şi mieroasă
Adânc şi atent în a împărăţiei socoteală.
O întoarce, o răsuceşte, o agită, o irită
Poţi să juri că-i e mintea tulburi şi aiurită.

Dar şi când o scoate din călimara cea regală
Lumea toată află murdara socoteală.
Pălmuit e încoronatul şi de sudalme are parte,
Iar norodul, din peniţă şi-a făcut dreptate.

Dar ce faci când peniţa e ţinută chiar de rege,
Ce o scaldă-n lume, oameni buni să îi asmută
Căutând cu sânge şi durere, înavuţire şi putere
Dominând o lume oarbă şi din ce în ce mai mută?